Grădinița cu Program Prelungit nr. 2

prezentare

Grădiniţa noastră este situată în zona centrală a oraşului, pe strada Mihai Viteazu nr. 25, fiind locul în care copilul tău va descoperi lumea minunată a cunoaşterii, va fi stimulat să exploreze şi să creeze, cadrele didactice având grijă ca starea de bine a copiilor să fie cea care îi determină să spună: "Mâine mai vin la grădiniţă!"

Activități

La noi totul porneşte de la joc, activitatea fundamentală prin care COPILUL ia lumea în stăpânire, învaţă lucruri noi, se cunoaşte pe sine şi pe ceilalţi. În cadrul activităților, dezvoltăm în rândul preșcolarilor atitudini pozitive faţă de muncă şi calitatea acesteia. Punem accentul pe dezvoltarea personală şi creativitate, fapt ce îi ajută pe copii să fie cu fiecare zi ce trece, mai buni, mai deschişi, mai adaptabili. Promovăm un comportament decent, strâns legat de cinste, onoare, respect reciproc, toleranţă, responsabilitate faţă de propriile acţiuni.

proiecte

Ne preocupăm în permanență să asigurăm parteneriate cu comunitatea locală, cu instituţii de învăţământ din ţară şi din străinătate. NOI PROMOVĂM: un învăţământ de calitate, un curriculum diferenţiat, descentralizat şi flexibil, o ofertă bogată de activităţi extracurriculare/proiecte/ programe educaţionale diverse, o ofertă de consiliere pentru cadre didactice şi copii, implicarea şi devotarea cadrelor didactice în actul de educaţie, performanţa, spiritul de competiţie şi interesul de formare continuă, un ambient școlar, adaptat la standardele moderne și de calitate, precum și un climat favorabil pentru implicarea în activități diverse.

Grădinița cu Program Prelungit nr. 2

Grupe şi cadre didactice

Grupa Aricii Veseli – prof. Chiorean Mihaela şi prof. Cotoi Alexandra

Grupa Albinuţelor – prof. Buţiu Ramona şi prof. Marian Georgeta

Grupa Buburuzelor – prof. Moldoveanu Alina şi prof. Şerban Ionela

Grupa Fluturaşilor – prof. Chibulcutean Dorina şi prof. Moisin Alexandra

Grupa Florilor – prof. Alzner Sabina şi prof. Boar Daniela

Grupa Steluţelor – prof. Lircă Ionela și prof. Gliga Diana

Parteneriat StartONG

ziua sportului şcolar

"Un mărțișor pentru fiecare" Concurs interjudețean